Din nou, atenție la USR!

A reapărut vechea „școală a justiției controlate”

De câteva zile asistăm la o ofensivă planificată: cineva a ridicat, brusc, temperatura în „laboratorul” politic românesc.

Și cine se ițește în spatele poveștii? USR, această piază rea a anilor 2020, ridicat la o putere nemeritată ținându-se de poala lui Nicușor Dan.

Tam-nesam, justiția devine iarăși temă de luptă a străzii, oficinele ONG-iste, presa aliniată și influencerii asociați au fost mobilizați peste noapte, iar armatele de activiști – intrate în adormire în ultima vreme – au reapărut în București, Cluj, Iași, cu o disciplină surprinzătoare.

„Reforma justiției” și „lupta împotriva corupției” sunt lozincile eterne prin care, de 20 de ani, se încearcă controlul unui domeniu ce ar trebui să rămână liber, dacă vrem să fim o societate normală.

Realitatea e mult mai prozaică. Și mai tenebroasă.
Nimic din ce se întâmplă acum în spațiul public nu e spontan. Toate piesele de puzzle au fost pregătite, una câte una, de mult timp.

Tradiția românească a justiției folosite ca instrument de putere

Istoria noastră recentă ne arată că justiția nu a fost nicicând cu adevărat independentă:

• În anii ’40–’50, tribunalele poporului au fost brațul represiv al comunismului.

• În epoca Băsescu–Macovei, justiția a devenit o „bâtă” politică oficializată.

• În etapa „soroșistă”, a fost colonizată ideologic: magistrați formați, cultivați, integrați în rețele transnaționale, apoi promovați ca „avangardă europeană” a luptei anticorupție. Asta a fost intuiția genială a școlii de gândire simbolizată de Soroș: justiția, cea de-a treia putere în stat, poate fi instrumentul prin care se controlează celelalte două puteri, executivă și legislativă.

• În anii 2010–2020, judecătorii și procurorii au format o castă, cu privilegii, pensii speciale, impunitate, ceea ce în timp a generat un sentiment de superioritate morală „de la sine înțeleasă” și pretenția unui rol politic nedeclarat.

Acum, această castă constată că privilegiile îi sunt puse în discuție și că influența ei în jocul politic se diminuează.
Răspunsul? Contraatacul la care asistăm.

De ce USR este „forța de șoc” a contraatacului

USR exprimă perfect combinația unor fluxuri potențial convergente:

• reprezintă moștenirea ideologică a rețelelor progresiste care, ani la rând, au dictat moralitatea publică, au făcut și au desfăcut destine;

• este ecoul belicismului european, în special cel macronian, aflat el însuși sub presiune dinspre Washington;

• capitalizează frustrarea unei părți din corpul magistraților că au pierdut rolul de „gardieni ai națiunii”.

Este peisajul și atmosfera în care USR a învățat să se manifeste dincolo de forța electorală reală pe care o are în societate.
Nu are bază socială solidă, nu are ancorare în teritoriu, nu are proiect economic coerent. Nu are nimic din ceea ce definește un partid național, de la personalități, la filosofie a puterii. Este globalist în esența lui, corp străin de poporul acestei țări.

În schimb, și-a construit un foarte puternic mecanism de influență: controlul asupra mecanismelor morale ale statului: justiția, ONG-urile, activismul, discursul despre „statul de drept”.

În lipsa unui proiect național, cu lideri compromiși în diverse feluri, ofensiva USR din aceste zile urmărește reconquista justiției ca instrument de control asupra politicului și societății.

Cronologia care nu poate fi ignorată

Privind la rece evenimentele, patternul devine vizibil:

1. „Frăgezirea” opiniei publice prin scandalul pensiilor magistraților și vârsta de pensionare.

2. Documentarul Recorder, mediocru profesional pentru un ochi avizat, dar perfect sincronizat nevoilor reconquistei: o compilație de testimoniale selectate ca să transmită mesajul dorit și lansat printr-o campanie mediatică bine articulată.

3. Activarea ONG-urilor cu reacții hibride, aproape simultane.

4. Inflamarea social media, unde rețelele tefeliste au fost reactivate peste noapte după câteva luni de recul.

5. Intervențiile vedetelor justiției globaliste: Laura Codruța Kovesi, Vasilică Danileț, Monica Moroșanu (care s-a „detonat” teatral, deși – sau poate tocmai pentru că – era supusă unei investigații justificate a Inspecției Judiciare), apelurile politice ale lui Vlad Voiculescu (subiect al unei anchete penale rămasă între paranteze), presiunea explicită a „supremului” userist Dominic Fritz asupra legilor justiției.

6. Scrisoarea celor 691 de magistrați care reclamă probleme și presiuni în sistemul de justiție. Dar de abia acum, nu „ieri”, nu anul trecut.

7. Solicitări de demisie a conducerii ICCJ, CSM, DNA, alese potrivit legii. Și chiar a lui Cătălin Predoiu, vinovat pentru că el i-a desemnat (în calitate de ministru al justiției la vremea respectivă). Niciunul nu este „cel potrivit” și, în afară de imprecații, nu se spune de ce. Dar se poate bănui: trebuie să plece pentru a lăsa loc celor care sunt curați, cinstiți și – mai ales – „de-ai noștri”.

Totul este perfect sincronizat, prea „coregrafic” pentru a fi întâmplător.
Nu cei 6.800 de judecători și procurori activi din sistem s-au trezit. Rețeaua s-a reactivat.

Ce urmărește această ofensivă?

Justiția trebuie preluată sub control pentru că este „poarta” de intrare către câteva obiective importante:

a. Pregătirea terenului pentru un nou val de privatizări

Nu mai este un secret că se discută despre privatizarea „bijuteriilor coroanei” rămase în patrimoniul statului:

• Hidroelectrica (poate nu întâmplător, în ultimele luni, sub bagheta unui ministru userist, mai multe lacuri de acumulare au fost golite, capacitatea de producție redusă, iar valoarea Hidroelectrica erodată),

• Nuclearelectrica,

• porturile,

• infrastructura critică și altele.

Următorul val de privatizări nu poate fi făcut într-un climat în care procurorii sunt independenți, judecătorii pot fi incomozi, instituțiile nu sunt aliniate politic.
Dacă vrei să vinzi ce-a mai rămas din averea țării, ai nevoie de o justiție „prietenoasă”.

b. Implicarea SRI în lupta împotriva corupției. Din nou!

În recent adoptata Strategie Națională de Securitate, președintele Nicușor Dan afirmă că tema corupției va fi atacată „frontal”. În acest sens, serviciile de informații trebuie implicate în colectarea datelor care documentează posibile fapte de corupție.

Probabil nu vor fi aceleași mecanisme din anii de tristă glorie ai binomului SRI–DNA. Mulți magistrați trebuie să fi răsuflat ușurați când au ieșit din „câmpul tactic”. Vor fi oare fericiți să fie iarăși flancați de „comisari” de la SRI? Se tem ei, oare, de întoarcerea la epoca „cătușelor televizate”, pată pe obrazul justiției și al României?

Drumul nu va fi ușor. De aceea e nevoie de șefi obedienți și de modificarea legilor justiției, cerută apăsat de Dominic Fritz.

c. Sprijinirea schimbării axei geopolitice

Este evident că, de câteva luni – un an, România se decuplează lent de SUA și se reorientează către nucleul Paris–Bruxelles.

Între altele, așa se poate explica:

• menținerea la post a ambasadorului Andrei Muraru, total compromis în ochii Administrației Trump pentru sprijinul fățiș acordat Kamalei Harris;

• recenta vizită a lui Nicușor Dan la Paris, redusă la un simplu dejun de lucru, în perspectiva deciziilor „delicate” ce urmează a fi luate la Consiliul European din 18–19 decembrie.

Schimbarea axei geopolitice implică riscuri juridice uriașe:

• implicarea în „belicismul european” (cu evoluții, dacă nu impredictibile, sigur costisitoare în termeni de interes național);

• gestionarea activelor rusești înghețate în Euroclear (odată deschisă această cutie a Pandorei, s-ar putea pune în discuție însăși esența sistemului financiar european, cu riscuri incalculabile);

• întărirea mecanismelor de securitate cu Franța în prim-plan.

Pentru toate acestea, ai nevoie de o justiție obedientă și predictibilă, compatibilă cu agenda geopolitică franceză.

USR oferă puntea de trecere pentru interesele franceze. Asta trebuie să fie explicația prezenței lui Dominic Fritz la Paris, alături de Președinte.
Încă un motiv pentru care USR se străduiește să cucerească reduta justiției.

d. Restrângerea libertății de exprimare

Dacă justiția trebuie să fie „armonizată”, libertatea de exprimare trebuie încătușată emoțional.

De luni bune:

• opiniile critice sunt etichetate automat,

• avertismentele sunt ridiculizate,

• conformismul moral este impus,

• narațiunile alternative sunt catalogate ca „extremiste”.

Justiție capturată plus spațiu public intimidat reprezintă terenul perfect pentru mutări mari.

Concluzie

Oarecum ciudat, furia demonstranților nu se îndreaptă către guvern, deși ar exista destule motive de nemulțumire. Soluția la toate problemele României pare să fie, brusc, în zona „Jos Savonea! Jos Voineag!”.

Culmea, culmilor: la Cluj, o doamnă venită de la Baia Mare striga aseară și „Nicușor Dan, demisia!”. Oameni aduși la protest fără să știe împotriva cui trebuie să strige, dar toți cu aceeași pancartă galbenă: „Toți pentru justiție”.

E interesantă și atitudinea celor mai importanți lideri ai statului, Președintele și Premierul.

Nicușor Dan se pare că i-a dezamăgit pe protestatari în clipa în care a spus că problemele justiției trebuie rezolvate în interiorul sistemului. Cu alte cuvinte, nu în stradă. Asta explică de ce unii sunt deja supărați pe el.

Bolojan, în schimb, tace ca Solomon. Nu pentru că ar fi înțelept ca Solomon, ci pentru că pare neputincios atunci când e vorba de USR.

Desigur, despre problemele din justiție – presiuni, abuzuri, nedreptăți, lipsuri – se pot scrie tomuri întregi. Dar nu asta îi interesează pe dirijorii concertului și pe membrii corului de protestatari.

Noi asistăm acum la o ofensivă planificată, executată impecabil de rețeaua globalistă formată în anii 2000–2010 și brațul ei politic actual, USR. La asta se adaugă resturile castei magistraților care își vor înapoi privilegiile de altădată.

Tema evenimentelor din aceste zile nu este corupția.
Tema este puterea.

De fapt, nimănui nu-i pasă sincer de actul de justiție, cel care se adresează justițiabilului obișnuit, târât prin săli înghesuite de tribunal, cu procese amânate cu anii.

Nu suntem martori ai unei încercări de renaștere a justiției, de curățare a căilor corupției, de căutare a adevărului și echilibrului.
Asistăm la o falsă revoluție morală.

În decembrie 2025, după 36 de ani de la trecerea la democrație liberală, România se află iarăși în fața unei provocări majore, în care justiția nu este scopul.

Este cheia!