Sfârșitul unei epoci
Cap. III – Criza partidelor este criza națiunii
De o vreme simt că trăim un moment periculos: rostul partidelor politice în democrația românească s-a degradat dramatic. Nu mai reacționează la critică, nu mai ascultă societatea, nu mai simt istoria. Oameni fără consistență sunt promovați în funcții-cheie, deciziile contrare interesului național curg în lanț, iar Parlamentul a devenit o caricatură. Opoziția este marginalizată, alternativele au fost anihilate.
Trăim în atmosfera tulbure a unei democrații suspendate.
A dispărut simțul răspunderii. Nu știm încotro mergem, cine decide direcția și cine va răspunde pentru efectele ei.
Politicienii par imuni, instituțiile par neputincioase.
PSD și PNL și-au abandonat electoratul. UDMR s-a retras în confortul lui minimalist. Doar USR se aude, împins de vântul favorabil venit dinspre Președinție și Guvern.
Se întâmplă lucruri ciudate, uneori aiuritoare, ca și cum limitele controlului public au dispărut. Nimeni nu mai răspunde pentru nimic.
Cum am ajuns aici?
Pentru că toate pârghiile puterii au fost concentrate într-un singur orizont politic: USR + Președinție.
Pentru că publicul nu-și mai găsește calea de exprimare. Pentru că mass-media mainstream tace, fidelizată prin bugete. Pentru că PSD și PNL, simțindu-și legitimitatea erodată, nu mai au energie să se reinventeze.
Și pentru că, ani la rând, am fost manipulați să credem că vina pentru toate relele e exclusiv a partidelor tradiționale. Le-am demonizat, am înjurat, le-am pus etichete simplificatoare. Dar am uitat ceva esențial:
Fără partide – bune, rele, obosite sau corupte – nu există democrație.
Partidele sunt expresia noastră. Atâta putem, atâta produc și ele.
Dar ele sunt și cele care, în 35 de ani, au schimbat România.
Au dus țara în NATO și UE. Au construit instituții. Au creat infrastructură. Au deschis porțile Europei pentru generația noastră.
Împreună, PSD și PNL au guvernat aproape egal: PNL/dreapta: cumulat18 ani; PSD: aproape 17 ani
Au făcut și bine, și rău.
„Rușinarea” partidelor tradiționale și mirajul noilor veniți
În ultimul an, PSD și PNL au intrat într-o hibernare politică alarmantă.
Nominal sunt active; în realitate, sunt amorțite. Fără dezbatere, fără energie, fără proiecte. O tăcere ciudată a coborât peste sistemul politic. Și această tăcere se transmite direct românilor: derută, oboseală, lipsă de direcție, lipsă de speranță.
Vidul vieții de partid produce vidul vieții publice.
Într-un epocă de război la graniță, în plină reașezare globală, România se comportă ca un organism sedat.
Nimeni nu exercită puterea cu viziune. Nimeni nu generează strategie. Totul e reacție, improvizație, panică de termen scurt.
Puterea a devenit formă fără fond, iar statul – decor fără acțiune.
Partidele sunt infrastructura politică a unei națiuni
Indiferent că ne place sau nu, partidele sunt:
autostrăzile ideilor,
școala liderilor,
atelierele corecțiilor,
laboratoarele viitorului,
mecanismele reprezentării publice.
Când această infrastructură se ruinează, rămânem cu: „drumuri politice de pământ”, improvizații, soluții de avarie, haos instituțional, comunicare în loc de competență.
Partidele și-au pierdut vocația. Au devenit studiouri TV cu statut juridic. Dincolo de reflectoare, nu mai e nimic.
Radiografia partidelor
PSD – de la forță la indecizie
A avut lideri cu proiecte (Iliescu, Năstase, Ponta, Dragnea). Astăzi PSD e un partid defensiv, “rușinat”, ros din interior. Capturat de progresiști fără anvergură.
Cel mai mare scor electoral, dar cea mai mică substanță.
PNL – identitate pierdută, genunchiul pus la pământ
Trecut glorios, lideri cu rezonanță. Dar fuziunea cu PDL și dominația lui Iohannis l-au golit de sens. Azi, PNL e un partid fără idee, fără energie, fără lideri, în derivă strategică.
O umbră a ce-a fost.
USR – energie multă, competență puțină
Partid născut din revoltă, nu din construcție. Fără lideri credibili, fără proiect național, fără direcție. Conformist ideologic, agresiv comunicațional. Rețele are. Viziune, nu.
Devine periculos tocmai prin vidul pe care îl umple.
UDMR – singurul partid coerent, dar limitat
Continuitate, disciplină, strategie. Dar fără anvergură națională.
AUR – protest, nu proiect
Cristalizează frustrarea. Dar nu are echipă, structură sau arhitectură de guvernare.
Protestul nu poate ține loc de viziune.
Vidul politic – cel mai mare risc pentru România
Parlament suspendat. Guvern mimat. Președinție absentă. Instituții de carton. Partide epuizate.
Când partidele tac, națiunea orbecăie.
Vidul politic nu rămâne gol. Ca orice vid, se umple cu: extremism, radicalism, aventurieri, rețele oculte, influențe externe. Într-un cuvânt: haos și lipsă de speranță.
Lipsa speranței naște monștri.
Concluzie
De 35 de ani tot fugim după „soluția providențială”:
L-am votat pe Băsescu ca să scăpăm de Năstase, pe Iohannis pentru că ne obosise Ponta, pe Nicușor ca să scăpăm de toți ceilalți
Rezultatul? O țară dezbinată, derutată, fără repere. Un popor care așteaptă să vină cineva să-i spună ce să facă.
Dar adevărul crud e: Suntem singuri într-o lume dură.
Iar fără partide, nu avem democrație. Dacă ele se prăbușesc, se prăbușește și țara.
Nu avem nevoie de aventurieri, nici de mesianism politic.
Avem nevoie de partide reconstruite, curate, responsabile sau de altele noi, dar cu vocație națională, nu cu ambiții globaliste.
Partidele sunt răul necesar al democrației. Dar fără ele, nu rămâne decât vidul. Și în vid se nasc monștri.